
La versoj de Francesca da Rimini tradukitaj al la sicilia dialekto far Giovanni Girgenti
Infero, Kanto V, 88-142
–
« Omu gentili affabili e benignu,
chi visitannu vai pi locu persu
nui chi lu munnu fìcimu sanguignu,
si fussi amico ‘u Re di l’universu,
cci raccumannirrìamu la to’ paci,
essennu c’hai pietà pi lu pirversu.
Parra, ca zoccu sèntiri vi piaci,
nui semu pronti a diri tali e quali,
mentri lu ventu, chi va ddà, ccà taci.
La terra chi mi detti li natali
è posta a mari, unni lu Po spirisci
‘nsiemi cu li so’ cursi marginali.
Amur, chi prestu in cor gentili crisci,
a ‘st’omu distinò la me’ pirsuna,
pi cui la morti ancora mi rincrisci.
Amuri, chi a cu’ ama amar pirduna,
m’incatinò a chist’omu accussì forti,
ca comu vidi ancora ‘un m’abbannuna.
Amuri nni purtò a la stissa morti:
nni la Caìna irrà cu’ nn’ammazzò! »
Chistu dissi ‘i la loru mala sorti.
Quannu ‘dd’arma accussì cu mia parrò,
calai la testa e tantu l’abbassai,
ca « A cu’ pensi? » Virgiliu dumannò.
Quannu potti, rispusi: « Ahi, ahi!
Quanti pinseri duci! Quantu amuri
purtò ‘sti du’ nfilici ‘ntra li guai! »
Poi mi vutai cu chiddi du’ signuri
e dissi: «O Francisca, la to’ pena
scippa lu chiantu e smurza ogni rancuri.
Ma dimmi, comu fu ‘dd’orrenna scena?
Dimmi lu chi e lu comu ‘i tantu amuri,
chi vi purtò a la curpa e a tanta pena ».
E chidda a mia : « Nun c’è cchiù gran duluri
chi ricurdari lu tempu filici
nni la miseria! E ‘u sapi ‘stu dutturi;
ma siddu vo’ sapìri la radici
di ‘stu ‘nfilici granni nostru affettu,
comu a chiddu farò chi chianci e dici.
Liggèvamu ‘na vota pi dilettu
l’amuri ‘i Lancilottu e lu disìu,
eramu suli e privi di suspettu.
‘Dda storia spissu l’occhi nni spincìu,
la facci di culuri si canciò,
ma sulu un puntu fu ca nni vincìu:
quannu chiddu a Ginevra s’abbrazzò
e cu amuri vasò ‘dda bedda amanti,
chistu, da cui spartuta mai sarò,
la vucca mi vasò tuttu trimanti…
Galiottu ‘ddu libru e cu’ lu scrissi!
Di tannu in poi nun cci liggemmu avanti ».
Mentri Francisca mesta chistu dissi,
Paulu chianceva ed io mi ‘nguttumai,
mi ‘ntisi mali comu si murissi,
e comu un mortu ‘nterra stramazzai!
–
Erminia Terranova pruntis sian voĉon al Francesca da Rimini kaj legis la koncernajn versojn (88-142) en la sicilia traduko de Giovanni Girgenti.
Por aŭskulti ĉi tiun legadon alklaku ĉi sube:
Vidu la paĝon de Erminia Terranova, alklaku ĉi tie